Poezia a fost scrisa initial pentru volumul de poesii al clasei, dar fiindca secretul sau a fost spus, din pacate nu a fost publicat…asa ca…enjoy;)

Toamna a trecut

de M & D, la ora de desen

Un fulg…Zapada a’nceput incet sa cearna

O zi argintie si frumoasa de iarna

Bine ca ti’ai pastrat caldura in privire

E bine in casa si e multa iubire

Usa insa s’a nchis, si sufletul nu poate sa mai rabde

Gerul a’nghetat sentimentele calde…

Iar pe geam flori de gheata’au aparut

Racoarea toamnei a trecut…

Iarna n’ar fi venit cu gerul inghetat

Daca zilele de toamna nu s’au fi uscat…

         Iti place? Mie da si in afara de faptul ca este melancolica si in ton cu atmoasfera, poezia ascunde ceva….In caz ca nu ti’ai dat deama inca, daca citesti initialele fiecarui rand de jos in sus vei observa….ca…. intr’adevar

                   DIRIGU E BOU!!!:))

         

Dupa cum vezi a venit iarna…si vacanta aproape ca s’a terminat, stiu ca incepe scoala…cu toti prietenii care au fost plecati si care au castigat puncte prin absenta, dar si cu toti nesuferitii care te calca constant pe nervi…. totusi imi pare bine,  nu vreau sa dureze vacanta la nesfarsit, ca altadata, fiindca mi’ar fi greu fara voi(shandy, doria, aida, julie, andryy, clau….si altii)…nu stiu cum, colorati zilele mohorate de la scoala si le faceti de’a dreptul stralucitoare….si pt asta ms de 10000000…00 de ori

         Anul nou se apropie si in curand vom fi mai batrani cu un an, vom sti ca am facut un an in plus umbra pamantului degeaba, sau vom sti ce am gresit si o vom lua de la inceput anul care vine….

          De aceea imi place revelionul…iti da ocazia unui nou inceput in fiecare an, te lasa sa speri si iti da putere sa crezi ca anul ce va urma va fi mai bun , mai frumos si plin de provocari la tot pasul…desi, revelionul acesta mi’a dat o groaza de dureri de cap….si nervi…pana la urma am scos’o la capat…

          Daca la inceputul vacantei eram nerabdatoare sa plec la verii mei si sa’mi petrec sarbatorile acolo, unde in fiecare minut se intampla cate ceva sau sa ma duc in moldova, la bunici…sa merg cu ursu si sa ma prostesc alaturi de cei mai nebuni oameni din lume sau sa ma duc la baraj cu sania….am ramas  acum, la sfarsit, cum se spune : cu curu’n balta…matusa mea a cazut de pe o scara si si’a rupt soldu asa k mersul la sky este deja o gluma, proasta ce’i drept, dar proasta, iar la bunici deja au venit niste stupizi de oaspeti, invitati mai cu jumate de gura, care cred ca mersul la cabana la noi este gratis….chiar e gratis, dar totusi…

         Hmmm, asa se face ca, am ajuns, cu 2 zile inainte de anul nou  sa ma intreb “ce faci mai maria, unde faci revelionu?” grea intrebare nuh?si mai greu e raspunsul, crede’ma fiindca acum toti au plecat pe la ale lor sau deja si’au facut planuri, care desigur nu ma includ si pe mine….asadar, revelionul, o sa il fac acasa, cu familia…un adevarat deliciu….dar sa revenim…am stat acasa toooooooata vacanta si totusi acum nu’mi pare rau…

          Am avut ocazia sa merg la patinoar de mai multe ori si acum pot sa ma laud in gura mare ca pot sa stau pe patine si chiar sa dau cateva ture fara sa lovesc sau sa ca pe cineva…dar pentru asta a fost nevoie de rabdare multa din partea lui Shandy, care m’a incurajat sa nu’mi fie frica, de alexandra, care m’a ajutat sa’mi tin echilibrul si chiar si de doria, pe care am invatat’o chiar eu sa faca primii pasi pe patine.

         Stiu, suna ca un fel de discurs pentru castigarea nu-stiu-carui-premiu, dar distractia(care este rezultatul faptului ca te bucuri de viata) si vanataile(care sunt dovada ca intr’adevar ti’ai dat silinta, dar ca se putea mai bine)  se compara cu un fel de premii nu?- – - -apropo- – - – mersi fiindca ma premiati asa des!!!

          Si inafara de genunchii, fundul sau mainile pline de vanatai care se fac mai negre pe zi ce trece,  la patinoar am dobandit o lectie importanta: Niciodata nu spune stop! ci mai bine CE MA FAC?!?…se aplica atunci cand mergi prea repede si te gandesti ca vei cadea, sau cand lovesti pe’unu mic…surprinzator regula functioneaza si innafara patinoarului, fiindca nu trebuie sa lasi frica sa te scoata niciodata din joc…

          Asadar, daca ma gandesc mai bine…nu e chiar asa de rau acasa nu?

         Oricum, iti doresc tie, daca mi-ai citit articolul de sfarsit de an: bucurie, sanatate, noroc, numai momente de neuitat alaturi de cei dragi si nu in ultimul rand sa nu te plictisesti citindu-mi blogul!

          La multi ani, 2009, pazea ca venim!!!

Aerul inghetat ma invaluie intr’o cupola de caldura…
Ma gandesc la dragoste si la ura…
Ma gandesc la tine si ma trec fiori reci
Trebuia sa fac ceva, trebuia sa nu te las sa treci…

Acum este tarziu…imi pare rau ca am intarziat…
Daca’ti spuneam ce simt, poate nu m’ai fi uitat..
Si’tre noi nimic nu s’ar fi schimbat…
Ce rau imi pare c’am pregetat…

In viata avem o singura sansa sa fim fericiti-asta o stiu…
Dar dup’atata timp ce simteam pentru tine a ramas inca viu…

Vreau sa’mi umplii sufletul pustiu

Da’mi un semn, pana nu e prea tarziu…

 Te vreau inapoi, dar nu te’am avut niciodata…

     Un fulg de nea danseaza mladios deasupra tuturor. E cel dintai si anunta o ploaie de mici stelute cazatoare care se astern domol peste tot…

     Acesta insa are ceva special…hmmm are sclipirea din ochii bunicii, are farmecul zilelor de sarbatoare si are mantia magica ce ne acopera pe toti si ne lasa sa visam…sa credem ca totul este frumos, sa credem ca, daca sarim destul de sus ne putem lua zborul si putem ajunge la stele, sa credem ca momentele frumoase nu se vor termina niciodata, sa credem ca suntem freiciti…

     Ninsoarea…pulbere de stele si vise, caci fulgii care-mi ating fata si cu-o sarutare inghetata se sting, transformandu-se in lacrimi reci ce-mi aluneca pe obraji, se sting asemeni tuturor viselor care se pierd si mor, neajunse vreodata…

     Acum, cand vad cum ninge, devin melancolica si ma gandesc oare cum vede un fulg de zapada pamantul…sau cum priveste fata zambitoare a unui copil ce se bucura la vederea primilor fulgi de nea din acest an, fata spre care se indreapta in aceasta clipa…

     Isi da seama oare ca in doar cateva clipe se va topi, nu va mai pluti alene prin aer si va disparea…sau asteapta cu drag imbratisarea calda care-l va trece in nemurire…va lua cu el o parte din fericirea copilului?

    Nu stiu…

    Tot ce stiu este ca fulgii de nea ne lumineaza ziua cu albul lor pur si ne inveselesc gandurile cu dansul lor jucaus…

    Este iarna…pana acum era numai atunci cand te uitai in calendar…Acum este si atunci cand privesti pe fereastra…

     Sa ne bucuram, deci de iarna…SARBATORI FERICITE!

Lumina: Ma revars asupra tuturor lucrurilor….
Umbra: Si atunci lucrurile imi cauta mie aripa…
L: Nimeni nu poate fugi de mine…
U: Nu poti fi peste tot….Unde nu esti tu sunt eu…
L; Pe tine nu te cauta nimeni…Eu sunt Adevarul…
U: Ma cauta toti cei care vor o clipa de odihna…Sub aripa mea nu arde…
L: Esti numai minciuna…Te vor pentru ca esti iluzie…
U: De ce ma dispretuiesti? Fara tine n-as fi nimic…Sunt iluzia pe care tu ai creat-o…
L: Te urasc pentru ca nu apuc sa revelez…Esti propria-mi neputinta…
U: Ti-e dor de mine vreodata?
L : Pffuahh… Dispari din calea mea…
U: Asta fac tot timpul…Ma retrag…Marginile rochiei tale albe…
L: Intunericul…
U : Ce e cu el?
L: Mi-e frica de Intuneric….
U: De Tatal tau???
L: Nu e Tatal meu!!!!
U: Ba daa…El e…Ti-e frica de tatal tau…
L: Nu m-a inteles niciodata…
U: Asa cum tu nu ma intelegi pe mine….
L: Esti balast..Lumea are nevoie doar de mine…Toata o data…Dar nu, mereu trebuie sa apari tu…exact cand plec de langa ei….Nu simti ca li se face frig?
U: Nu simti ca le e prea cald?
L: Ce e asa de rau cand ti-e cald?
U: Multi vor sa se ascunda…Ii ajut…
L: Vreau sa te rog ceva…
U: Spune…
L: N-o s-o faci…
U: Spune, nu pierzi nimic…
L: Pleaca!
U: Ce???
L: Pleaca…Pentru un timp…Lasa-ma singura cu ei…Lasa-I sa se vada in toata splendoarea lor…Unii pe altii..Lasa-ma cu ei te rog…Sa ma revars peste ei…Si tu sa nu fi cand eu plec…
U: Nu pot sa fac asta…
L: Stiam.. Nu vrei.. De ce nu vrei?
U: Nu pot…Cu ce m-ai inlocui?
L: Cu mine…M-as darui toata lumii…As fi peste tot…
U: Nu pot…Au nevoie de mine…Ca sa-si linga ranile…Sa-si ascunda fricile…Nu-I pot lasa…Unii s-ar arde, doar cu tine…
L: Dragostea nu arde…
U: E adevarat..Nu arde daca eu sunt acolo..
L: Aroganta…
U: Nici macar…
L: Te urasc…Lasa-ma sa aduc bucuria lumii…Bucuria Luminii..
U: Tu nu-ntelegi? Nu-ntelegi ca bucuria nu sta numai in Adevar?
Crezi ca tot ce luminezi e frumos? Crezi ca toti au ceva de aratat?
Asta crezi? Esti un copil….
L: Cred ca lumea are nevoie de Adevar…Ca sa se spele….
U: Murdaria e in firea lucrurilor..
L: Nu ma mai contrazice…Stiam ca n-o so faci…Te urasc…
U: Te iubesc…
L: Ma faci sa rad..
U: Nu am de ales…Exist prin tine…si te iubesc…Sunt jumatatea ta, pana la sfarsitul lucrurilor…
L: Cand eu nu voi mai fi…tu nu vei mai fi…
U: De asta te iubesc…Ma tii in viata…
L: N-ai sa intelegi niciodata bucuria rasaritului….
U: Nu…n-am vazut niciodata rasaritul…Te iubesc….

Din pacate nu este facut de mine insa atunci cand cineva spune ceva frumos, nu fi ipocrtit, ci imprumuta-l, dar cu ghilimelele de rigoare, desigur.

   Soarele ne-arunca priviri furise din spatele blocurilor ce umbresc departarea, o raza de soare, cea dintai mangaie pamantul inghetat. Se aude cantecul domol al frunzelor aurii si uscate, deasupra carora pasii mei grabiti nu au ezitat niciun moment sa treaca…

O noua zi incepe…oare ce ne rezerva ea?

          Mereu ma gandesc ca maine va fi mai bine, ca norocul va veni catre mine odata si odata si-l voi tine strans-strans,  atat de strans incat nu va mai indrazni niciodata sa plece de la mine…

         Sunt intr-un fel sigura ca ziua de azi desi nu pare, este cea mai frumoasa zi din viata mea, fiindca, oricate momente frumoase am pastrat in suflet, ele au trecut…sunt precum florile cele frumoase si tinere, ce traiesc putin, dar destul de mult incat sa ne faca a ne aminti parfulul lor mai tarziu…Dar astazi, clipa aceasta, momentul acesta, scriu, ma gandesc, sau poate stau, sunt cele mai frumoase lucruri…prezentul in sine este fermecator, fiindca nimeni, oricat ar incerca nu poate opri cursul timpului, clipa ce abia a trecut, asa neobservata, s-a asezat parca alaturi de celelalte si isi  asteapta cuminte randul, spera ca cineva , vreodata sa-si aminteasca de ea…se ntampla adesea sa astepte pentru eternitate…iar unica sa consolare este eventual faptul ca in momentul sau de glorie, atunci cand era una cu prezentul, a fost pretuita si cineva intr-adevar s-a bucurat de ea…

          Trebuie asadar sa traiesti clipa, sa nu te gandesti la probleme sau necazuri sau cu ce te vei imbraca maine….Maine este asemeni unui oaspete nedorit…vine si daca vrei si daca nu, pe cand clipele de acum trec si nu se mai pot intoarce….

         De mica imi doream sa pot controla timpul, sa derulez banda vietii, inainte, inapoi sau sa-i dau “pause”…dar niciodata nu-mi iesea…

         Acum, insa am reusit!

         Mi-am perfectionat tehnica…se cheama inductie de la distanta…

         Este de ajuns sa inchizi ochii, sa respiri adanc si sa te gandesti la mine pentru o clipa…atunci eu simt…..simt ca nu sunt singura care isi face sperante desarte ci esti si tu alaturi de mine…si multi multi altii…care se feresc sa recunoasca.

     Dedic acest articol unui lucru care imi place foarte mult si poate acesta a fost motivul pentru care am intarziat atat de mult in a-l publica, fiindca atunci cand tii foarte mult la cineva sau la ceva vrei ca totul sa iasa perfect…pot spune ca m-am cam schimbat in ultima vreme, insa acest lucru a ramas constant…IMI PLAC LIBELULELE!!!:)

     Hmmm….poate esti mirat sau te gandesti ca e o copilarie, dar sincer, putin imi pasa, fiindca orice ar spune oricine, nu poate sa mi schimbe parerea…(sau cel putin asa cred deocamdata).
     Pentru mine, libelula nu mai este doar o simpla insecta, este un adevarat simbol..fiindca, (poate nu-ti va veni sa crezi), a ramas neschimbata de acum 250 de milioane de ani..

     In limba engleza”dragonfly”=libelula….

     Dinozaurii au disparut, la fel si uriasele plante ce umpleau atunci pamantul, dar aceasta mica insecta a supravietuit frigului, intregii ere glaciare, si-a depasit conditia…pur si simplu si-a facut singura destinul….

     Chiar acum de curand o anumita profesoara ne-a spus ca nu putem sa ne opunem sortii noastre, iar daca vom crede aceasta suntem chiar “PROSTUTZI,(CA SA NU ZIC ALTFEL)”
     Cand am auzit-o pe moment m-am infuriat, insa mai apoi, judecand mai bine lucrurile am simtit un alt sentiment : mila, pentru ea si pentru persoanele asemeni ei, care nu vor sa lupte pentru telul lor, se lasa prada deznadejdii, consolandu-se ca…”ASA A FOST SA FIE…”
     Noi nu am mai fi astazi acum, aici, in fata calculatorului, daca stramosii nostrii s-ar fi multumit cu putin, s-ar fi multumit sa traiasca in pesteri si asa am fi fost si azi….

     Dar sa revenim la ale noastre…facand aceasta mica paranteza sper ca ai inteles mai bine de ce admir libelulele…caci, dupa cum vezi, acea mica insecta, a refuzat sa-si accepte soarta, a refuzat sa moara si a pastrat vie licarirea vietii, in timp ce toti ceilalti au renuntat la lupta…
     A rezistat destoinica , aducandu-ne astazi pe aripile sale anii nesfarsiti de a lungul carora a refuzat sa se conformeze, a refuzat sa moara…
si totusi, o privesti…este gratioasa, supla, gingasa…intr-un cuvant SuPeRbA —–are o fumusete epocala, si mi se pare uneori ca aripile sale sunt tesute din fir de vise, iar trupul ei subtire este un flaut in care obisnuiau sa sufle demult ingerii…desi pare atant de cunoscuta are un aer misterios ce-o inconjoara mereu…

      Stii ceva despre ea…???mai nimic nu-i asa….

     Iti vine sa crezi ca traieste numai 2-3 saptamani in forma pe care o cunoastem noi?restul vietii si-l petrece sub perdeaua de apa a lacurilor…iese la suprafata insa in toata splendoarea sa, aratandu-se atunci lumii intreaga, gata sa si ia zborul spre etenitate….
     Insa dupa ce si a implinit datoria, ascunzandu si micile oua in trestii mladiatice, se stinge din viata, moare, dar este inca invingatoare fiindca se naste iar si iar prin copii sai…nepoti, stranepoti, stra-stra-nepoti si asa mai departe….
     De multe ori doresc sa fiu asemeni lor, sa gasesc mereu puterea de a depasi obstacolele vietii si de a trece de limitele pe care eu mi le-am pus…

Zboara sus, tot mai sus,

Pe-ale tale aripi ada

Clipele care-au apus

Amintiri de vara calda…

Asculta acum aceasta melodie, gandeste’te putin la tine si cei din jurul tau…zambeste-le, fii LIBE(R)lula, in felul tau…;)

          Nu cred ca voi uita prea curand acea privire…avea o licarire calda, aproape umana, doarea parca sa-mi patrunda in adancul sufletului , sa poata vedea daca sunt sau nu un om bun…

          Auzeam zgomot de pasi in urma mea, un mers usor, domol, cand odata aud un pas de om, adica un zgomot de pantof tarat, m-am intors, pentru a constata cu stupoare ca acel caine venise dupa mine, mi-am continuat apoi drumul, eu mergeam inainte iar el in urma, foarte aproape de mine…am mers asa pana aproape de scoala, pana in momentul in care m-am intalnit cu un coleg, micul meu prieten disparand fara urma…

          Pentru mine a fost un simbol, al lucrurilor care te inconjoara mereu, dar pe care le ignori sau pur si simplu le consideri prea banale, simbolul prieteniei, pe care nu o vezi, dar stii ca te inconjoara, o simti….

          Poate crezi ca nu mai sunt in totalitatea capacitatilor mintale…=)), insa nu cred ca acest caine m-a urmat degeaba, sau mai bine m-a condus, fiindca atunci cand mergeam alaturi de el ma simteam in siguranta , ma simteam libera, nu neaparat fiindca era caine, ci datorita sentimentului placut pe care il ai atunci cand cineva are grija de tine, cand te simti ocrotit…

          Banuiesc ca este in firea umana acest sentiment, dorinta de a ne simtii ocrotiti, acest rol nu-l joaca numai parintii sau familia, ci mai ales prietenii, prietenii adevarati, acei oameni pe jumatate ingeri care ne fac viata mai usoara, mai placuta si in prezenta carora ne putem exprima liber, in prezenta carora putem fi noi insine, fara nicio constrangere…un prieten adevarat nu te lasa niciodata la greu, intelege ce simti, chiar daca nici macar tu nu stii ce-i cu tine, pricepe ceea ce-i spui chiar daca nu vorbesti, te place pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce pari a fi, este cineva care te crede atunci cand altcineva nu o face…

          Este pur si simplu, un dar pe care il poti deschide iar si iar…

Rostul prietenilor este sa-ti aline tristetea,

Sa te smulga din cantece intristate,

Sa-si arate iar si iar blandetea,

Sa descurce trebile-ncurcate…

Iti sunt alaturi la bine si la greu

Si-i vei pastra in inima mereu…

http://www.youtube.com/watch?v=tx9lWPrNnEw

Nu va mai fi nimeni ca mine vreodata.

Sunt aparte fiindca sunt unica.

Sunt pulbere de stele si vise.

Sunt lumina.

Sunt dragoste si speranta.

Sunt un zambet, sau uneori lacrimi.

Sunt chiar cuvintele “TE IUBESC”.

Sunt  combinatii de violet, albastu, verde, rosu , galben

Portocaliu, si alte culori pe care nu le poate spune nimeni.

Sunt cerul, marea, pamantul.

Sunt increzatoare si totusi tematoare.

Ascund ceva si totusi nu tin nimic secret.

Sunt libera.

Sunt un copil care devine adult.

Sunt eu, dar sunt in acelasi timp o parte din tine…..

         ”ORICE INCEPUT ARE O VRAJA PESTE FIRE”

            Imi plac inceputurile…mereu mi-au placut, pur si simplu ma fascineaza lucrurile noi, atunci cand le vad pentru prima data imi trezesc in suflet un amestec de sentimente…Imi plac in special inceputurile de povesti…au acel ceva magic care atrage, care te face sa visezi, sa crezi, sa astepti nerabdator ce se va intampla in continuare…din pacate nu gasesti la tot pasul povesti, nici macar vise dar totusi ma simt in fiecare secunda intr-o tara a povestilor si incerc pe cat posibil sa ma bucur de fiecare moment al vietii, de fiecare capitol al povestii mele…

          Dar, pe cat de mult ador inceputurile, pe atat ma deziluzioneaza toate finalurile…sunt scurte, cate-odata sunt neasteptate sau socante, insa au un scop atat de meschin…pur si simplu ele marcheaza sfarsitul unei carti…capatul liniei, locul in care imaginatia trebuie sa continue firul intamplarilor…

          De multe ori mi-am dorit sa am o carte fara sfarsit, o carte care sa continue sa si spuna povestea, fara limite, sa cuprinda in paginile sale toata frumusetea si culorile lumii…asa ceva insa, din pacate nu s-a inventat inca…m-am consolat insa, fiindca, daca am avea o asemenea carte, am fi complet fascinati de ea, am citii la infinit si ne’am trezii in momentul in care nu mai vedem bine literele ca suntem batrani, bolnavi si ca viata s-a scurs din trupurile noastre…

         Trebuie asadar, sa ne scriem propriile carti, insa nu cu pixul pe hartie, ci pur si simplu traindu-ne viata in totalitate, nu pe jumatate…

         Vreau sa fac, din fiecare moment al povestii mele ceva important, asa ca, incepand de astazi voi scrie, in fiecare zi cate-un articol mai mult sau mai putin important pentru tine, despre mine, trebuia sa incep si eu de undeva, si m-am gandit ca cel mai potrivit ar fi sa incep cu inceputul….

         Cine sunt eu?

        O persoana, ca si tine dealtfel, imi place culoarea mov, imi place sa rad, sa glumesc, sa ma plimb cu prietenii, sa merg pe role…poate si tie iti plac aceleasi lucruri, dar totusi suntem atat de diferiti…percepem intr-o maniera proprie fiecare particula de substanta din acest univers, fie ca ne dam seama , fie ca nu…insa asta nu ne impiedica sa avem atat de multe in comun…chiar si acest articol ne leaga cumva…amandoi l-am citit, acum eu il scriu, imi deschid sufletul in fata unei pagini albe de hartie, incercand sa exprim in cuvinte ceea ce simt si cred, ma gandesc la tine, ma gandesc ce-ai spune tu daca ai fi in locul meu…eu nu pot sa mi fac o parere despre tine, insa tu da, poti sa mi spui macar daca iti plac si tie inceputurile, sau macar acest inceput de poveste…